Visul Vlahilor de la Dunărea Călărași

Penalizare împotriva AFC Dunarea Calarasi

Anul 1962 reprezintă momentul înființării echipei Celuloză Călărași, predecesoarea actualei formații AFC Dunărea 2005 Călărași. De-a lungul timpului, transformată din Dunărea Călărași (în anul 1979) în Oțelul Călărași (1987) și chiar în Sportul Călărași (1992), formația “galben-albaștrilor” a cochetat mai mult cu diviziile inferioare. S-a remarcat în anii ’80 și ’90 prin câștigarea de cinci ori a Ligii a III-a și abia în sezonul 2014/2015 a reușit să acceadă în faza superioară. Liga a II-a a însemnat împlinirea unui vis (sub comanda lui Ionel Ganea), dar echipa dunăreană își dorea ceva mai mult: accederea în Liga I!

Liga a II-a naște campioni și pasiuni

Sezonul 2015/2016 a însemnat o luptă continuă pentru echipa călărășeană, iar adversa sa cea mai însemnată era Rapid București. Fosta divizionară A, un simbol al fotbalului românesc ajunsese în Liga a II-a, dar, asemenea Dunării Călărași, își dorea să revină acolo, sus, unde îi era locul. Ceea ce a și reușit, la sfârșitul campionatului, prima poziție fiind ocupată de echipa feroviară. Pe poziția secundă, și la două meciuri de baraj de Liga I, s-a situat Dunărea Călărași, care abia ce ajunsese în Liga a II-a. Era oare posibil ca echipa dunăreană să reușească performanța de a obține cea de-a doua promovare consecutivă?

UTA Arad stătea în calea îndeplinirii visului celor de la Dunărea, dar primul meci de baraj a demonstrat de ce echipa din Călărași este mai bună: avea alături de ea galeria de pe “Ion Comșa”. Cele 10,400 de locuri au fost ocupate de fanii înfocați, care și-au purtat favoriții pe calea către Liga I, aceștia obținând un scor excelent: 3 la 1. Visul lor era pe cale să se împlinească, numai că urma deplasarea de la Arad. Acolo unde, după primele 90 de minute, scorul era identic cu cel de acasă, 3 la 1; doar că golurile mai multe erau în dreptul gazdelor. Au urmat prelungiri, iar golul marcat de arădeni a pecetluit soarta acelui baraj: 4 la 1 și UTA mergea în Liga I.

Drumul către Liga I

De la Ionel Ganea la Adrian Iencsi, de la Dan Mihalcea la Dan Alexa, antrenorii care au marcat perioada modernă a Dunării Călărași și-au propus cu toții să obțină promovarea în Liga I. Ganea a reușit să aducă echipa în eșalonul secund, ceilalți doi au menținut echipa în Liga a II-a, iar Dan Alexa a reușit să aducă pe terenul de fotbal din Călărași echipele primului eșalon fotbalistic al țării.

Sezonul 2017/2018 a însemnat o lupta strânsă între Dunărea Călărași, Hermannstadt și Chindia Târgoviște (iar în sezonul 2019/2020 este foarte posibil ca două dintre aceste formații să se întâlnească din nou, de data aceasta pe prima scenă, Chindia Târgoviște reușind promovarea în Liga I). Dan “Chirurgul” Alexa era la comandă, iar venirea sa pe banca dunăreană a însemnat nu doar schimbarea mentalității, ci și aducerea unor jucător tineri, de perspectivă, care au înțeles mesajul antrenorului lor: vrem promovarea în Liga I.

După 38 de meciuri, 29 de victorii, 6 egaluri și 3 înfrângeri, echipa dunăreană și-a asigurat calificarea în prima divizie a țării. Numărul de puncte, 93, numărul de goluri marcate (75) și cele primite (24) spune totul despre dorința Dunării Călărași de a ajunge acolo unde fanii, jucătorii și susținătorii financiari au visat încă de la înființare: în Liga I.

Sezonul 2017/2018 a însemnat o lupta strânsă între Dunărea Călărași, Hermannstadt și Chindia Târgoviște (iar în sezonul 2019/2020 este foarte posibil ca două dintre aceste formații să se întâlnească din nou, de data aceasta pe prima scenă, Chindia Târgoviște reușind promovarea în Liga I). Dan “Chirurgul” Alexa era la comandă, iar venirea sa pe banca dunăreană a însemnat nu doar schimbarea mentalității, ci și aducerea unor jucător tineri, de perspectivă, care au înțeles mesajul antrenorului lor: vrem promovarea în Liga I. După 38 de meciuri, 29 de victorii, 6 egaluri și 3 înfrângeri, echipa dunăreană și-a asigurat calificarea în prima divizie a țării. Numărul de puncte, 93, numărul de goluri marcate (75) și cele primite (24) spune totul despre dorința Dunării Călărași de a ajunge acolo unde fanii, jucătorii și susținătorii financiari au visat încă de la înființare: în Liga I. Hermannstadt i-a secondat cu un număr de 91 de puncte și chiar dacă, până în prezent, Dunărea nu a reușit nicio victorie împotriva sibienilor în cele 5 meciuri jucate (2 înfrângeri și 3 egaluri), accederea în Liga I de pe primul loc a născut o rivalitate cu aceștia (care continuă și-n primul eșalon). În acest sezon magnific, echipa din Călărași a reușit un șir de 13 victorii consecutive.

Liga I – vis împlinit, vis păstrat?

Sezonul 2018/2019 aducea pe prima scenă a fotbalului românesc și Dunărea Călărași. Echipa dunăreană nu a reușit un sezon prea strălucit (cu excepția eliminării echipei vice-campioane, FCSB, în optimile Cupei României, scor 2 la 1 și accederea în sferturile de finală, acolo unde a fost eliminată de Astra Giurgiu, cu același scor cu care se impusese în fața echipei bucureștene). Drept urmare, această a ajuns să joace în play-out, acolo unde, în ultimul meci al sezonului, va da piept chiar cu rivala Hermannstadt.

Cele două combatante sunt la diferență de un punct, iar cine va reuși să câștige, va rămâne în Liga I. Dunărea Călărași are 25 de puncte, în timp ce Hermannstadt are 24 de puncte, iar meciul se va juca în deplasare, la Sibiu. Rămâne de văzut dacă visul frumos al Dunării 2005 Călărași de a se menține în Liga I se va îndeplini sau dacă, începând cu sezonul 2019/2020, va reveni în Liga a II-a, pentru a reîncepe o nouă bătălie pentru prima divizie a României.